Despre mine

In ’79, ai mei erau ocupati. Sa văruiasca repede, sa se poata muta in apartament dupa nasterea mea. Deci, m-am nascut, m-au botezat Dan-Gabriel și am fost bun de scoala in ’86. Am fost șoim al patriei, pionier, iar cand ma intrebau ce vreau sa ma fac cand voi fi mare, raspundeam “Sef, ca taticu’!”. Habar nu am ce mă fascina, nici nu îmi aduc aminte prea bine cum spuneam, dar 25 de ani mai târziu, când am început să am activități de manager, toată familia și-a adus brusc aminte de cuvintele cheie, de m-am plictisit.

Probabil stăteam bine cu intuiția încă de atunci, pentru că de-a lungul timpului m-am folosit de asta și de al doilea hobby al meu, observarea tiparelor. Ori, in romgleza de multinațională, pattern-urile.

Nu am fost un tip popular, pentru că eram supraponderal, deci nu puteam sări gardurile ori juca fotbal ca centru atacant. Nu eram liderul copiilor din fața blocului, nici nu am avut mare succes la fete. Drept pentru care nu m-am făcut taximetrist, m-am dus la liceul militar și am început să fac sport. La liceul militar, am suferit in mod continuu că eram ultima găină din parcare la orice sport altul decât la handbal, unde am fost un portar mediocru. Mă descurcam onorabil la română, unde am rămas cu sechele. Mi-am făcut blog și continui să scriu până și azi. Dar am întălnit informatica, unde iarăși am avut noroc. Liceul Militar a primit un super laborator de informatică, cu 486 si plăci de sunet, adică niște jucării mai slabe decât al doilea meu telefon mobil, dar cu ecran color si posibilitate să scrii programe in Borland Pascal. Îndeajuns pentru a mă hotărî la vreme de 98 că mă fac programator, iar nu inginer militar. Mai e o poveste despre alegerea meseriei, pe care o puteți citi aici, care m-a influențat decisiv. Dar, cert este că în 98 eram in Tudor, borcanele erau pe locul unde azi e parcarea Iulius Mall, iar la cazare am fost obligat să cumpăr 10 bonuri la cantină. Cantină care se afla fix pe locul unde azi e Pergolla. In schimb, eram norocos, ca și acum, luam note bune mai usor decat altii si mă bazam pe intuiție si recunoașterea patternurilor. In continuare. Le spusesem părinților că ofițerii vor trăi mai prost decât programatorii, pentru că era un ciclu de mărire al salariilor odată la 2 ani, o inflație de cel putin 20%, iar după calculele mele, un an era bun și unul prost pentru armată. In plus, aveam o problemă cu autoritatea celor făcuți ofițeri la apelul bocancilor. Drept pentru care am terminat in 2003, cu gândul că voi emigra cât pot de repede. Am emigrat in Banat, să incep cu un job care să mă ajute.

Din 2003 lucrez neintrerupt, desi am avut primul job in 99. Am schimbat ceea ce fac la 2-3 ani, programator sau manager, am studiat management, m-am format in coaching și  îmi cumpăr cărți neîntrerupt. Am cateva rafturi ticsite, am inceput proiectul Carte Nouă, sunt coach la început, manager la mijloc de drum și soț cu experiență.

Sunt din când în când antreprenor, sunt pasionat să te scot pe tine, dragă cititorule, din starea ta de confort (poți să îi zici balta călduță) și să te ajut să progresezi. Nu sunt un tip comod, am renunțat de ceva timp să îmi doresc să fiu plăcut cu orice preț. Atunci când te gândești să facem ceva împreună, gândește-te dacă vrei rezultate rapide, dacă ești dispus la efort și la schimbarea paradigmei personale.

Ce putem face împreunăGabriel Manole-182

  • Proiecte sociale
  • Coaching
  • Training
  • Consultanță
  • Evenimente

 

De vreți să lucrăm impreună,  [contact-form-7 404 "Not Found"]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.