Statul roman isi urmeaza o transformare curioasa, indepartandu-se din ce in ce mai mult de misiunea sa: a se pune in slujba cetateanului.
Daca acum 20 de ani exista scuza unei perioade in care comunismul a preluat complet toate parghiile, iar statul se identifica cu partidul – proprietarul tarii, acum ar fi trebuit sa se schimbe cate ceva. Cred ca nu s-a schimbat in directia care trebuia. E un truism ceea ce spun, dar modernizarea statului nu s-a intamplat. Ideologia in numele careia a fost preluat statul s-a schimbat, dar metodele sunt aceleasi ca in in 1960, 1981, 1988 si asa mai departe.
A. primariile nu actioneaza decat arareori in interesul comunitatilor locale. De multe ori, primarul unei comune isi doreste functia de primar pentru ca nu are un serviciu mai bun. Ba, mai mult, propune ca localitatea sa treaca la o forma superioara de administrare: orasul. Aparent, toata lumea vrea sa devina orasean. De fapt, ca primar de oras salariul e mai mare. Ca si impozitele pe care le plateste cine plateste impozite. Sa aruncam o privire scurta la sursele de venit pentru o asemenea primarie: impozitele pe terenuri, 10-15 magazine care preiau banii pensionarilor din zona, 3-4 societati care fac agricultura si de obicei ies pe pierdere sau pe zero. Mai punem peste si alocarile bugetare pentru nevoiasi sau scoli, dar tot nu iese mare lucru.
Daca ajungem la orase, sunt cativa bagatori in seama care isi doresc sa faca politica, dar nu prea pricep ce inseamna administrare. Daca ne uitam la ce studii au unii dintre ei si cum si-au obtinut diplomele, aia care au diploma de licenta, incepe sa se aprinda un beculet legat de menirea universitatilor private. Sa ne gandim cine e pus sa administreze bugete de cel putin 100k EUR in companii. Sigur nu sunt baietii aia care au absolvit Facultatea de drept de la Universitatea Gh. Zane. Sau alte specializari similare. Majoritatea primarilor nu au cunostinte elementare de project management, managementul organizatiilor si a oamenilor, dar nici macar nu isi permit sa isi plateasca vreun consilier pentru a ii invata.
Prin urmare, fondurile europene sunt tot mai greu accesibile in comunitatile sarace, care nu au lideri capabili de a intelege restrictiile si birocratia unor asemenea raportari. Proiectele sunt preluate, de fapt, de firme specializate, dar asta e un caz fericiti.
B. Politicienii nu stiu sa faca un anume ceva.
Sa trecem putin mai departe, la consilii judetene si ministere, ca sa nu mai povestim despre parlament. In timpul campaniei electorale am citit cateva CV-uri de politicieni. Ce m-a uimit in multe cazuri a fost evolutia fulminanta a unor persoane cu educatie obscura, dar cu activitate sustinuta in organizatiile locale. Evolutia lor a fost sincrona cu cresterea influentei binefacatorilor, dar ce m-a deranjat cel mai multa fost faptul ca au fost numiti direct la conducerea unor societati cu bugetele de milioane de euro, fara a fi avut anterior aproape nici o alta experienta de conducere. Sa facem o paralela cu zona privata, unde competentele sunt esentiale pentru a aduce profit. Numirile respective nu se realizeaza…
Sa mai luam putin in discutie si motivatiile oamenilor care intra in politica. Jumatate dintre ei nu au o cariera solida, care sa ii fereasca de dependenta fata de veniturile si avantajele de politician. O alta parte au afaceri ce pot profita de inrudirea cu structurile de conducere a agentiilor de stat. Si mai raman cativa care pot face politica ceva mai relaxati. Nu i-am vazut foarte des in fata, iar cand sunt dintre cei foarte bogati, se indreapta rapid catre categoria celor care isi favorizeaza afacerile personale in detrimentul intereselor statului.
E clar ca exista o motivatie financiara importanta in actul politic, dar interesele cetatenilor sunt rareori servite cu folos. O explicatie pe care mi-o dau singur este ca nu a existat inca un grup de politicieni care sa propuna un proiect de societate care sa mobilizeze un numar suficient de simpatizanti/alegatori/sustinatori pentru a trece peste starea actuala de fapt.
C. Politicienii nu au viziune. Nici macar Iliescu, Nastase sau Basescu, marile nume de politicieni din ultimii 20 de ani.
Viziunea unui stat puternic nu a fost articulata public, iar cei care ar putea sa o faca sunt ocupati sa lucreze in companii private, in multinationale sau sa isi continue cariera undeva in lumea larga, unde primesc si remuneratia corespunzatoare. Sa traiesti cu circa 1500 EUR pe luna nu e rau in Romania, dar sigur nu te protejeaza de tentatii. Daca ne uitam la ce s-a intamplat in justitie, e clar un pas inainte, odata cu sistemul rezonabil de salarizare implementat in ultimii 6-7 ani. Sigur, nu e mult, dar asigura un venit care ii alunga pe micii spagari si le fac viata mai grea marilor spagari.
Daca as fi Victor Ponta sau Liviu Dragnea, as incepe o schimbare graduala a administratiei in scopul organizarii ei ca o companie. Ai carei clienti sunt cetatenii. As impune ca valori fundamentale ale acestei companii numite statul roman cinstea, initiativa si prietenia. Despre cinste, nu trebuie sa mai vorbesc.
As vorbi, in schimb, despre initiativa si prietenie. Initiativa e necesara. Si e o masura in a identifica ideile valoroase acolo unde se nasc. Citeam cu un an in urma despre principiile managementului radical, enuntate de Stephen Denning. Scopul unei asemenea organizatii este sa serveasca clientul si sa il incante. Asta prin activarea echipelor care se auto-organizeaza. O anumita libertate se necesara la orice nivel de executie. Si mai ales, e important ca functionarilor sa nu le fie frica sa propuna imbunatatiri. Aud in ultima vreme de la multe persoane din sistemul bugetar ca le e frica sa nu isi piarda serviciul. Consecinta acestei stari de fapt este ca acesti oameni muncesc pentru a il multumi pe sef, nu pe cetatean. Am avut contact anul acesta cu cateva servicii sociale ale statului (pentru alocatii, pentru indemnizatia de crestere). Daca ar fi cuantizata cantitatea de birocratie, cate hartii trebuie plimbate si cat de putin sunt interconectate aceste servicii, cred ca am ajunge la economii de miliarde de lei.
Ca sa nu pomenesc de lipsa de prietenie si compasiune pe care o transmit acesti functionari. Multe dintre interactiunile pe care le-am avut cu functionari ai statului au avut o constanta: “nu ma intereseaza ce ai tu nevoie, eu sunt aici si trebuie sa urmez un set de proceduri pe care nu le inteleg”. E frustrant sa nu primesti nici o explicatie, sa fii tratat mai prost daca ai fi de la tara sau ai avea bani mai putini. Intamplator, sunt un contributor mai mare decat media la bugetul de stat, dar nu imi inchipui cum ar putea sa fie organizat astazi un sistem bazat pe vot cenzitar. Prin urmare, orice cetatean este un client pentru stat, prin faptul ca plateste dari si asteapta servicii. Iar aceste servicii mi le doresc livrate cu prietenie.
De asemenea, sunt necesari oameni constanti in sistem, care sa poata sustine politicile, fara a conta cine e la guvernare. Implementarea deciziilor e la fel de importanta ca luarea lor, deci schimbare tutoror tehnocratilor odata cu regimul politic e nociva. Inspectorii scolari, cei de la finante, directorii de spitale, rectorii de universitati si CSM-ul nu trebuie sa depinda de cine e deputat sau sef la consiliul judetean.
In rezumat, statul e o companie ca oricare alta. Trebuie implementata meritocratia, sa existe valori care sa fie urmate (eu propun cinstea, initiativa si prietenia), iar functiile care nu au directa legatura cu cele alese trebuie sa nu depinda de culoarea politica.
Leave a Reply